Craciunul este mai mult decat o sarbatoare – este o stare de spirit care aduce fericire in sufletele majoritatii oamenilor din tara noastra. Desi multi romani aleg sa petreaca acasa Craciunul, nu sunt putini nici cei care cauta destinatii de vacanta pentru aceasta perioada din an.

Romania ofera o multime de destinatii unice, ideale pentru petrecerea unei sarbatori precum Craciunul, pentru ca la noi obiceiurile si traditiile au ramas nealterate de veacuri, mancarurile deosebite, specific romanesti, sunt foarte gustoase si locurile de cazare sunt pregatite sa ofere tot confortul de care ai nevoie. Dar unde, anume, sa te duci?

Craciunul in Maramures

Maramuresul este o bijuterie culturala a tarii, de care cei care ajung sa il viziteze se pot bucura pe deplin. Dincolo de faptul ca vei beneficia de ospitalitatea tipica maramuresenilor, vei lua parte la o poveste frumoasa, care doar aici se poate scrie de Craciun. Localnicii imbraca haine de sarbatoare, se pregatesc cele mai bune bucate si incep sa vina colindatorii.

Este bine sa cauti cazare din timp, pentru a putea sa iti alegi pensiunea care iti place cel mai mult, dar vei mai putea gasi locuri disponibile chiar si pe ultima suta de metri. De regula, proprietarii de pensiuni includ in oferta, pe langa cazare, si variante pentru petrecerea timpului liber – plimbari cu sania trasa de cai, programe artistice, participarea turistilor la obiceiuri traditionale si multe altele.

Obiceiul colindului din perioada Craciunului va fi o experienta unica in Maramures, un spectacol sublim al colindatorilor care, dupa slujba, pornesc sa vesteasca nasterea lui Hristos. Viflaimul este o sceneta de teatru popular pe care merita sa o vezi macar o data in viata si reprezinta punctul culminant al zilei de Craciun,

Firiza (inglobata acum in Baia Mare), Ocna Sugatag si Cavnic sunt doar trei dintre numeroasele destinatii maramuresene in care poti petrece o vacanta de Craciun de poveste.

Craciunul in Ardeal

Aroma unica a sarbatorii de Craciun se poate simti foarte bine si in Ardeal, pentru ca nici in aceasta zona obiceiurile si traditiile nu s-au pierdut. Pitereii (copiii care colinda) te vor incanta la propriu, preparatele culinare sunt printre cele mai bune si vei gasi oferte de cazare la pensiuni care, de multe ori, organizeaza spectacole traditionale tipice zonei in care te afli.

Ca destinatie, poti alege unul dintre satele de pe langa Sibiu, de exemplu, cum ar fi Marginimea Sibiului, unde vei putea lua parte la obiceiuri pastrate de sute de ani si iti vei bucura privirea cu un peisaj de poveste.

Craciunul in Moldova si Bucovina

Nu in ultimul rand, pentru un Craciun de neuitat, poti merge in Bucovina. Daca esti gurmand, cu siguranta aceasta este destinatia perfecta pentru tine si te vei simti ca in rai! Cozonaci aromati, cum poate nu ai mai mancat vreodata, celebrele placinte poale-n brau si alte bucate alese iti vor fi puse pe masa in orice pensiune vei decide sa te cazezi. Voronet sau Poiana Stampei sunt doar doua exemple unde poti avea parte de o vacanta de vis.

Vei putea sa participi la obiceiuri strabune si vei avea oportunitatea sa vizitezi celebrele manastiri din zona – Voronet, Sucevita, Moldovita si Dragomirna. In plus, peisajul este de vis!